Scăderea prețurilor carburanților, puțin probabilă. Ce se întâmplă

Autor: Promotor 05 dec. 2019 Știri auto
Scăderea prețurilor carburanților, puțin probabilă. Ce se întâmplă

Scăderea prețurilor carburanților este puțin probabilă, chiar dacă parlamentarii au adoptat proiectul de lege care elimină supraacciza la carburanţi. Asta pentru că decizia ar putea încălca prevederile directivei UE care stabileşte limite minime pentru accizele la combustibili.

Directiva UE nr. 96 din 2003 impune un nivel minim al accizelor de 330 euro/mia de litri pentru motorină şi 359 euro/litri în ceea ce priveşte benzina, nivel calculat la cursul publicat în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul anterior. Pentru conversie, a fost stabilit un curs de 4,7511 de lei, iar eliminarea supraacizei ar putea duce nivelul acesteia sub cel stabilit de directivă. În această situaţie, Ministerul Finanţelor ar trebui să majoreze acciza.

Pe de altă parte, deputatul PNL Robert Sighiartău a afirmat că, începând cu 1 ianuarie 2020, românii vor plăti, în medie, cu 25 de lei mai puţin la un plin de combustibil de 60 de litri. „Dacă faceţi un calcul, supraacciza însemna 0,32 cenţi. Cu TVA-ul aferent pe această valoare înseamnă undeva la 0,38 cenţi pe litru. Dacă se face un calcul la un plin de 60 de litri înseamnă peste 20 şi ceva de lei la un plin de combustibil”, a spus Robert Sighiartău, în Parlament.

Analistul Adrian Benţa a declarat, pentru MEDIAFAX, că atunci când am aderat la comunitatea europeană, ne-am înscris într-un calendar referitor la cât de mult să fie crescute accizele la carburanţi şi trebuie să verificăm dacă România mai face parte din acest program. „Atunci când am aderat la comunitatea europeană am luat un calendar privind cât de mult să fie crescute aceste accize. Noi trebuie să verificăm acum dacă suntem şi în calendarul de aderare. Dacă suntem în continuare pe programul de aderare, procentele sunt mai mici, atunci nu va fi niciun fel de problemă. Dacă nu, ar trebui să respectăm directiva să nu ne trezim cu vreo procedura de infringement”, a spus specialistul.

Adrian Benta a precizat că după ce acciza va fi redusă, se va decide dacă este nevoie de adoptarea unei o ordonanţe de urgenţă pentru a ne plasa pe nivelul directivei impuse de Uniunea Europeană.

Statul român a colectat, din septembrie 2017 şi până în prezent suma de aproximativ 5,850 miliarde de lei, prin introducerea supraaccizei la carburanţi, potrivit răspunsului Ministerului de Finanţe la interpelarea adresată de deputatul PNL Florin Roman, Ministerul a precizat că majorarea accizei la carburanţi nu este evidenţiată separat în execuţia bugetară: „Majorarea accizei pe litru de carburant, începând cu data de 15 septembrie 2017, nu este evidenţiată separat în execuţia bugetară, ci se regăseşte în totalul încasărilor din accize. Potrivit execuţiei de casă a bugetului de stat, acciza încasată este evidenţiată distinct pentru fiecare categorie de produs accizabil (benzină, motorină, etc)”.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide